Nu putem intelege rostul terapiilor antitermice fara sa ne intoarcem la cateva definitii.

Hipertermia apare la depasirea capacitatii de termoreglare a organismului, adica atunci cand se pierde echilibrul dintre mecanismele de producere (termogeneza) si cele de pierdere a caldurii (termoliza), in favoarea celor dintai. Acest echilibru caracterizeaza organismele homeoterme, capabile astfel sa-si mentina temperatura interna constanta.

Febra inseamna doar o noua valoare termica de stabilizat, o crestere a temperaturii intr-un interval in care autoreglarea ei ramane competenta, pana la un anumit prag, specific fiecarui individ. Peste acest prag vorbim despre hipertermie, moment din care corpul va produce sau absorbi mai multa caldura decat va putea elibera.
Hipertermia reprezinta, intr-adevar, o urgenta medicala. Cauzele pot fi infectiile, insolatia, anumite medicamente sau substante toxice…

Este greu de precizat punctul termic peste care termogeneza depaseste capacitatea de termoliza. Obisnuim sa ne alertam la determinari ce depasesc ~39,5*C, cu toate ca dezechilibrele apar si la cifre mai mici sau, dimpotriva, pragul individual poate fi superior.
Tratamentul antipiretic, desi instituit precoce, se adreseaza, de fapt, hipertermiei si nu febrei, avand in vedere ca aceasta din urma beneficiaza de sisteme de autocontrol.

Prin frison si vasoconstrictie cutanata retinem caldura in corp, deci creste temperatura. Eliberam caldura, deci temperatura scade, prin vasodilatatie si transpiratie.
Astfel, intr-un context febril, frisonul, racirea si marmorarea extremitatilor anunta cresterea temperaturii interne, in timp ce incalzirea si recolorarea acestora, transpiratia pot indica defervescenta puseului.
Tratamentul fizic al febrei nu trebuie sa se opuna mecanismelor care permit pierderea de caldura sau sa induca el insusi producerea acesteia (ex. frison).

Febra se scade prin metode fizice de mii de ani. Astazi ne preocupa, mai ales, daca disconfortul procedurii si posibilele efecte adverse (frison, vasoconstrictie, hipermetabolism, stimulare simpatica…) sunt justificate de scaderea riscului complicatiilor hipertermiei, de exemplu al convulsiilor febrile.

Este unanim recunoscuta superioritatea efectului antipiretic al remediilor chimice (paracetamol, ibuprofen) vis-a-vis de al procedeelor fizice izolate. Studiile urmaresc, de fapt, beneficiul pe care il aduc actiunile fizice combinate cu cele medicamentoase. Aici exista destule controverse.
Oricum, orice mijloc de racire externa nu exclude, ci se asociaza substantelor antitermice, in asteptarea, eventual completarea efectelor lor.

Conductie, convectie sau evaporare?

Conductia este transferul termic prin intermediul altui mediu fluid sau solid. Practic, aici includem baile, dusurile si impachetarile hipotermizante, aplicarea de comprese reci sau pungi cu gheata in anumite regiuni, etc.
Metodele sunt considerate agresive si prezinta risc important de reascensiune termica, prin stimularea tocmai a mecanismelor care retin si produc caldura, respectiv vasoconstrictie si frison.

Convectia se refera la miscarea curentilor de aer. Aerul cald din jurul corpului se deplaseaza, fiind inlocuit de aer mai rece. Radiatia este emisia de caldura a corpului mai cald. Dezbracarea, racirea si ventilarea ambientului apeleaza la aceasta categorie de fenomene, tot cu un risc de rebound.

Evaporarea, proces cu cedare de caldura la exterior, pare logic de speculat alaturi de  convectia naturala, cu conditia sa nu declansam reactii ale organismului ce se opun acestui transfer.
Indepartarea hainelor si tamponarea corpului febril cu un burete cu apa calduta, intr-un mediu confortabil termic care sa nu induca frison sau vasoconstrictie cutanata, combina acceptabil toate aceste transformari fizice.
Pentru ca ramane metoda preferata de cei mai multi autori, ea este si cel mai intens studiata, cu rezultate, insa, incerte privind efectele sale.

O cercetare pe voluntari adulti a urmarit ritmul de scadere a temperaturii rectale sub  diferite metode fizice antitermice, convectia si evaporarea dovedindu-se superioare conductiei, rata fiind de ~0.07*C/minut. (Peter Axelrod – “External Cooling in the Management of Fever”, Section of Infectious Diseases, Temple University School of Medicine, Philadelphia, 2000)
Un alt experiment comparativ noteaza, la o ora, o diferenta medie de doar 0,4 *C in beneficiul pacientilor tratati cu paracetamol plus tamponari cu apa, fata de cei care au primit doar paracetamol. Nu este un raspuns spectaculos, dar poate face diferenta pentru un prag scazut de toleranta. Reactiile adverse au fost minime.  (Edward Purrcell – “Phisical treatment of fever”, King’s College London, 2000)
Clima, rasa, genetica individuala modifica interpretarea studiilor si genereaza controversele.

Multe ghiduri europene actuale nu incurajeaza nici tamponarile cu apa nici alte interventii fizice “agresive” (cu cateva exceptii), negasind beneficiul lor semnificativ in respectivele conditii climatice. Ele se concentreaza pe medicatie si pe gesturi care sa sustina reactiile fiziologice ale organismului (hidratare, temperatura ambientului, lejeritatea imbracamintii cu descoperirea capului…) si confortul pacientului. 

Ani la rand am practicat in spital cu succes, zicem noi, impachetarile reci, ce-i drept, sub umbrela asistentei specializate. Marturisesc, n-am facut studii comparative si prima grija n-a fost disconfortul, ci mai degraba rezultatul raportat la resursele modeste de timp, spatiu si personal.
Recent, intr-o emisiune, un medic arata, cu o papusa, cum se impacheteaza  membrelele de la radacina in loc de  trunchi, apropo de efecte nedorite. (A nu se intelege “sosete cu otet”! Nu se aplica otet sau alcool- pericol de arsuri si intoxicatii!)
Este adevarat, suprafata trunchiului la copilul mic are un procent asemanator suprafetei totale a membrelor. Ma gandeam, insa, ce ar insemna, intr-o garda in care majoritatea adresarilor au ca motiv febra inalta, sau chiar acasa, patru comprese de copil (nu manechin!), in loc de una, cu tot cu manevrele repetate…
Si atunci, de ce nu tamponarile cu apa calduta, pe langa paracetamol sau ibuprofen, ca doar asa suna si protocolul Societatii Romane de Pediatrie.

As incheia cu ideea ca febra este parte a unui sistem de aparare ce se poate, pana la un punct, autoregla. Ea se interpreteaza nu doar ca valoare, ci in contextul starii generale a copilului. Febra trebuie sesizata si masurata periodic, cunoscandu-i criteriile de gravitate care sa ne conduca urgent spre un serviciu medical (vezi “Febra”). O tratatam medicamentos, conform sfatului medicului si, cand asceniunea ei ne ingrjoreaza, daca asociem o varianta de racire externa, atunci ea sa fie concordanta cu raspunsurile fiziologice ale corpului, cu minim disconfort.

Articolul prezentat are caracter informativ, el nu inlocuieste prezentarea la doctor si prescriptiile de specialitate pe baza consultului medical.

Etichete : ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>