C opilul cu infectii  respiratorii repetate sau trenante este tipul de pacient cel mai des aflat in cabinete in sezonul rece. Are acesta o problema  imunitara?  De cele mai multe ori nu, cauza imbolnavirilor frecvente fiind expunerea la numerosii agenti infectiosi  din colectivitati precum cresa sau gradinita.

Formarea sistemului imunitar incepe inca din perioada fetala. Copilul se naste imun  pentru anumite boli sau microorganisme, beneficiaza deasemenea de imunitate pasiva transmisa de la mama transplacentar sau prin laptele matern. Vaccinarile, prin inoculare de antigene, sunt un alt tip de imunizare pasiva in copilarie. Zestrea de aparare materna scade insa treptat, dupa 6 – 8 luni bebelusul fiind pe cont propriu.

 Organismul sugarului incepe sa produca anticorpi la cateva zile de la nastere, sistemul sau imunitar fiind ulterior in continua dezvoltare, pe masura ce intalneste germeni noi. Acest tip de imunizare, numita activa, este cu atat mai importanta cu cat  expunerea la germeni este mai mare. Intrarea copilului in colectivitate ofera contactele cele mai numeroase cu diverse virusuri sau bacterii, respectiv sansa formarii de anticorpi pentru acestea.

 Frecventele imbolnaviri de sezon ale copiilor, mai ales ale prescolarilor, indreapta atentia familiei catre tot felul de mijloace de prevenire ale acestora. Un organism normal, cu un regim alimentar si de viata echilibrat, ar trebui sa fie insa capabil sa se descurce singur, fara ajutorul  diferitelor “scheme “ profilactice.

Exista in farmacii numeroase produse de “stimulare imunitara”, naturiste sau alopate. Fie ca sunt extracte din plante (echinaceea sau altele), produse apicole, combinatii cu vitamine si minerale, vaccinuri orale polimicrobiene sau imunomodulatoare virale, ele se adreseaza mai ales copiilor cu diverse carente sau conditii cronice asociate. Acestea pot influenta formele de boala dar nu vor impiedica neaparat aparitia acestora.

Cand sa ne ingrijoram?

 Evaluarea paraclinica a statusului imunitar al copilului, in absenta unui tablou clinic caracteristic, se indica, dupa Nelson& colab. atunci cand in antecedente exista:

  • peste doua infectii bacteriene sistemice serioase precum osteomielita, sepsis, meningita;
  • peste trei infectii bacteriene severe (documentate) respiratorii sau de tesuturi moi (celulita, limfadenita, otita supurata) in decurs de un an;
  • infectii cu localizare neobisnuita (de ex. abces cerebral sau hepatic);
  • infectii cu germeni neobisnuiti ( de ex. Aspergillus, Nocardia, Serratia, etc.);
  • infectii cu germeni banali dar de severitate neobisnuita.

Defectele imunitare pot fi congenitale sau dobandite.

Cele mai frecvente defecte congenitale de imunitate sunt legate de :

  • disfunctii ale limfocitelor B cu afectarea productiei de anticorpi;
  • disfunctii ale limfocitelor T cu pierderea activitatii citolitice impotriva virusurilor, ciupercilor, a germenilor oportunisti (obisnuit nedaunatori) si imposibilitatea de reglare a raspunsului imun cu aparitia de boli autoimmune;
  • deficiente ale complementului seric;
  • disfunctii ale neutrofilelor cu afectarea fagocitozei bacteriilor.

 Transmiterea genetica a majoritatatii sindroamelor de imunodeficienta se face autozomal recesiv. Dintre cele legate de cromozomul X amintim: agamaglobulinemia congenitala, deficienta de properdina, sindromul hiper-IgM , imunodeficienta combinata severa, boala granulomatoasa cronica, sindromul limfoproliferativ X-linkat. Sindromul hiper-IgE este autozomal dominant iar deficitul selectiv de IgA si imunodeficienta comuna variabila sunt poligenice.

Cel mai des intalnim deficitul selectiv de IgA, urmat de imunodeficienta comuna variabila si, mai rar, de imunodeficienta combinata severa.

Manifestarile in imunodeficiente (predominant infecii severe, recidivante, rebele la tratament sau cu germeni neobisnuiti) survin adesea precoce, in primele luni de viata dar exista cazuri cu expresie mai discreta si mai tarzie, chiar in perioada adulta.

Istoricul personal si familial precum si examenul clinic ridica suspiciunea diagnostica si orienteaza medicul catre cauza posibila a deficitului imun.

 Evaluarea  initiala consta , in afara bilantului metabolic obisnuit, in:

  •  hemoleucograma completa , formula leucocitara, frotiu microscopic;
  • viteza de sedimentare a hematiilor (VSH);
  • electroforeza proteinelor serice;
  • IgA, IgG, IgM; IgE;
  • complementul seric CH50 (C3)

Interpretarea rezultatelor trebuie sa tina cont de valorile normale ale varstei, uneori extrem de diferite la copil fata de adult.

 Alte teste: studiul cantitativ si calitativ al limfocitelor T, titrul izohemaglutininelor A si B; respunsul la imunizari – Ac anti tetanos, difterie, H.influenzae, S. pneumoniae; test intradermic la Candida albicans; fago-test, burst-test (testul NBT).

Confirmarea diagnosticului necesita ulterior studii genetice si imunologice speciale.

Tratamentul sindroamelor  de imunodeficienta, de obicei complex, de la caz la caz, poate fi: transplantul de maduva osoasa sau de timus, substitutia intravenoasa cu imunoglobuline, profilaxia antibiotica sau antifungica, s.a.

  Imunodeficientele castigate (dobandite) sunt secundare:

  • malnutritiei;
  • tratamentelor imunosupresoare;
  • unor infectii virale;
  • splenectomiei;
  • sindromului nefrotic;
  • malignitatilor;
  • infectiei HIV.

 

Articolul prezentat are caracter informativ, el nu inlocuieste prezentarea la doctor si prescriptiile de specialitate pe baza consultului medical.

Etichete :

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>